Asociere
Activitatea ASVSU si FRR este cunoscuta si la nivelul Inspectoratului General pentru Situatii de Ur-genta, din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor. „Vrem sa incheiem un protocol de colaborare, dar pentru aceasta mai intai trebuie sa cadem de acord asupra sensului non-profit, pentru ca nu putem da alte destinatii banilor decat in baza legii finantelor publice”, a spus col. Eugen Jitariu, sef de directie in cadrul Inspectoratului. „Sunt foarte utili si necesari, sunt organizati si pregatiti, dar trebuie sa faca si pasul necesar si sa vina sa incheiem acest protocol”.
Reprezentantul Inspectoratului a recunoscut ca ideea unei asocieri in cadrul Federatiei de Salvare din Romania este mult mai buna pentru ca atunci vor colabora cu o singura entitate care reuneste diferitele forte de interventie in situatii de urgenta. Scopul acestei colaborari, a explicat Jitariu, este ca pregatirea salvatorilor sa fie facuta paralel cu cea a fortelor profesioniste, in cadrul unitatilor apartinand inspectoratelor de urgenta, folosind un limbaj comun si tehnici comune. „Sunt foarte multe de facut”, a spus Jitariu referindu-se la situatia actuala din Inspectoratul General, unde este necesar un efort financiar pentru a acoperi dotarea destul de veche, unele masinile avand o norma depasita de doi ani si jumatate. La nivelul inspectoratului se resimte nevoia unor servicii voluntare care sa fie organizate de catre primariile din fiecare localitate, dar pe moment nu sunt fonduri necesare pentru dezvoltarea acestor servicii. Singura resursa cu care se poate lucra in mod eficient este resursa umana, iar spiritul de salvator da rezultate extraordinare, este de parere Jitariu.
Vasile GrosoSiu, preSedintele Asociatiei Salvatorilor Voluntari pentru Situatii de Urgenta: „Fortele profesioniste nu sprijina fortele voluntare din ONG-uri”
– Cum explicati necesitatea implicarii societatii civile in situatii de urgenta?
– La o sedinta de bilant a protectiei civile pe capitala s-a facut afirmatia ca la 30 de blocuri cazute, sistemul de management al situatilor de urgenta se blocheaza, respectiv ambulanta, pompierii, jandarmeria. De asemenea s-a facut afirmatia ca urmatorul cutremur major s-ar putea sa aiba 1.000 de locatii in Bucuresti, ceea ce inseamna ca 970 nu sunt acoperite de fortele profesioniste. Calculand procentual, rezulta 3% forte profesioniste si 97% forte voluntare, adica populatia care isi va cauta rudele. In practica internationala s-a observat, cu ocazia unor situatii reale de dezastre, ca 60% din fortele profesioniste sunt inactivate din diverse motive, asta inseamna ca din cele 3% forte profesioniste raman 1 spre 2%, deci populatia va reprezenta 98% din fortele de interventie, in primele 4-5 zile pana se mobilizeaza armata si ajutoarele internationale. Nu vrem sa cream panica, dar noi ne prezentam si ne facem cunoscuti celor care vor sa faca parte din structurile voluntare de salvare sau vor sa invete metodele de supravietuire.
– Cum pot fi organizate aceste forte in astfel de momente?
– Dorim o unire a tuturor organizatiilor nonguvernamentale care au ca scop salvarea de vieti omenesti, respectiv sa realizam asa numita Federatie de Salvare din Romania. Vor face parte cele doua organizatii, Federatia Romana de Radioamatori, cu reteau sa nationala de urgenta radio, si Asociatia Salvatorilor Voluntari. Colaboram cu centrul de educare canina de la Craiova, cu Salvaspeo de la Oradea, salvatorii voluntari de la Petrila, si vrem sa-i includem pe toti pentru a avea o reprezentare mai buna nationala si internationala. In momentul de fata, fortele profesioniste nu sprijina fortele voluntare din ONG-uri si nu mai putem suporta aceasta ignoranta.
– Cum se manifesta aceasta ignoranta?
– Nu vor sa faca un protocol de colaborare, de informare reciproca si sprijin. Noi i-am invitat la cursurile noastre, pentru ca este si o motivare pentru salvatorii nostri sa vada ca sunt recunoscuti de profesionisti. Nu vrem sa ne suprapunem, dar vrem sa-i sprijinim, si pentru acest lucru vrem sa vina sa vada cum ne pregatim sa-i sprijinim. Ei nu vor sa existam pentru simplu motiv ca voluntarii pun mai mult suflet, isi cumpara si se doteaza cu echipament de ultima generatie, in timp ce fortele profesioniste au dotari de regula depasite, si de multe ori activitatea salvatorilor voluntari este mult mai buna decat a celor profesionisti, pentru ca noi o facem din pasiune, iar ei din obligatie de serviciu. Ar fi bine ca noi sa nu existam pentru ca ei sa nu fie criticati, iar noi dati exemplu.
– Credeti ca se va ajunge la un consens?
– Da, pentru ca trebuie sa aiba loc o schimbare de mentalitate la nivelul Ministerului Administratiei si Internelor, ca aceste forte voluntare din ONG-uri sa fie mai bine vazute si sprijinite, sa existe acorduri de colaborare.
– Aveti si alte obiective pentru care faceti demersuri?
– In primul rand se doreste finalizarea protocoalelor de colaborare intre Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta si ONG-uri (FRR si ASVSU) in care fortele profesioniste sa sprijine fortele voluntare, un prim pas find includerea reprezentantilor societatii civile in textul regulamentului privind prevenirea si gestionarea situatiilor de urgenta specifice riscului la cutremur si/sau alunecari de teren. In ceea ce priveste includerea educatiei de prim ajutor in programa scolara, ministrul Laszlo Borbely ne-a spus ca este in executie un manual care va intra in licee de la anul. Ne-am oferit sa sprijinim si noi aceasta activitate, chiar sa si realizam activitati practice cu elevii. De asemenea, vrem ca voluntarii sa fie sprijiniti si motivati in actiunilor lor prin diminuarea impozitului datorat statului, specific pentru fiecare activitate la care se angajeaza cu contract de voluntariat in ONG-uri.
– Cum va ganditi sa eficientizati sistemul de urgenta la nivelul orasului?
– Eu as vedea la nivelul primariilor de sectoare, in cartiere, niste puncte de regrupare si coordonare. Am vazut ca in cartiere exista puncte de informare ale primariei si as vrea ca in aceste puncte sa existe organizate si grupe de interventii pentru situatii de urgenta, sa organizam grupe de oameni voluntari din teritoriul resprectiv, sa-i pregatim si in cazul in care suna semnalul de alarma, se aduna acolo si pleaca grupe specializate pregatite de noi in colaborare cu fortele profesioniste si actioneaza in sectorul respectiv.
Dati click pe "Relatii Clienti" mai jos pentru a putea incepe conversatia cu un reprezentant ASVSU.