de Miruna COVACI | 22 AUGUST 2007

„Accident în Braşov. Lumea ia repede victima, o pune în maşină şi, în 5 minute, ajung la spital. În acelaşi timp, pe pârtie, o schioare se accidentează. Eram printre salvamontişti. Acordarea primului ajutor, verificarea stării în care era, transportul durează cam o oră. Rezultatul? Tipul din accident e acum în scaun cu rotile, tipa merge fără probleme, nu mai are nimic. Trebuie să ştii să salvezi oamenii. Nu înseamnă că dacă o faci repede, o faci şi bine.” (Vali, 23 ani)

„Accident în Braşov. Lumea ia repede victima, o pune în maşină şi, în 5 minute, ajung la spital. În acelaşi timp, pe pârtie, o schioare se accidentează. Eram printre salvamontişti. Acordarea primului ajutor, verificarea stării în care era, transportul durează cam o oră. Rezultatul? Tipul din accident e acum în scaun cu rotile, tipa merge fără probleme, nu mai are nimic. Trebuie să ştii să salvezi oamenii. Nu înseamnă că dacă o faci repede, o faci şi bine.” (Vali, 23 ani)

Joi, 31 mai, ora 4. La Asociaţie se primeşte cod roşu: accident la fabrica Vulcan din Bucureşti. Oana, elevă într-a XII-a, e de serviciu. Sună imedit la K2 şi fuge spre locul accidentului. Ca în fiecare zi, are la ea vesta de salvare, trusa de prim ajutor, tot ce îi trebuie unui salvator voluntar. La locul accidentului, primeşte cască de la pompieri, lanternă şi intră în focar: „Erau plăci glisante de beton ce se mişcau, câinii se speriau. Mereu ţi se părea că se crapă ceva. Dacă părea periculos, ieşeam, analizam cum ar fi putut să cadă plăcile. Când eşti într-o astfel de situaţie, eşti foarte atent, vigilent, încordat.” Are doar 18 ani, dar nu e prima dată când participă la o operaţiune de salvare. Nu cu mult timp în urmă, chiar ea a dat alarma, pentru că văzuse un incendiu.

majoritate a celor din Asociaţia Salvatorilor Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă, singurul ONG cu această activitate din Bucureşti, sunt tineri. Fac cursuri 3 ani. Învaţă cum să acorde primul ajutor, sunt instruiţi în radiocomunicaţii, alpinism, transport accidentaţi. După cei 3 ani de cursuri ţinute de medici, paramedici şi specialişti în aceste domenii, dacă sunt majori, pot participa la salvări reale. Altfel, merg la exerciţii organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a se antrena. Urgenţele, însă, apar pe neaşteptate. Iulie 2005: „Terminasem un exerciţiu, în Valea Jiului, împreună cu forţele profesioniste locale. Ajunsesem la Lupeni, noaptea. Ploua torenţial. Aţipisem, când primarul a dat semnal de alarmă: viiturile şi alunecările de teren puteau rupe barajul.

16 copii erau izolaţi într-o tabără de corturi. Ne-am echipat şi ne-am suit în maşini. În stânga, era Jiul. Şoseaua era acoperită de apă. Ne orientam după copaci. Nu vedeai la 6 metri în faţă. Îmi treceau prin cap tot felul de scenarii. Dacă nu rezistă barajul? Dacă se inundă valea? Maşina s-a oprit, am coborât să o împingem. Am oprit la 20 de minute de baraj. Mai departe nu se putea merge, falia de deal fusese mutată, cu copaci cu tot. Copiii au fost aduşi prin noroi până la genunchi, dar au scăpat toţi”, spune Bogdan. Are 26 de ani şi e medic veterinar. E printre cei mari.

Otilia are doar 18 ani şi a intrat în asociaţie, pentru că era pasionată de alpinism. Până acum, nu a putut să participe la salvări reale, pentru că nu era majoră. „Am plâns când eram la Lupeni şi nu au vrut să mă ia”, îşi aminteşte ea. Andrei şi Vali, studenţi, au mers de mai multe ori, cu elicoptere, în căutarea persoanelor date dispărute. „O faci pentru oameni, pentru că aşa îţi spune sufletul”, spune Andrei. În 90% din cazuri, dacă sunt chemaţi, lasă totul deoparte. Cel care i-a învăţat arta de a salva oameni e Vasile Grosoşiu, sau, după indicativul radio, K2. Şi soţia sa, dar şi cei 3 băieţi, Vali, Andi şi Miki, fac parte din Asociaţie. Regula numărul 1, pe care o respectă toţi, e: „Viaţa ta e mai importantă decât viaţa victimei”. Şi, tocmai pentru că au respectat-o, au reuşit să salveze vieţi omeneşti.

miruna.covaci@gandul.info

http://www.gandul.info/educatie/ong-ul-tinerilor-adrenalina.html?3934;887533